Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a publicat la 30 octombrie 2026 înregistrarea video a unui dialog cu Ana Christina Corlaciu Corlay, fiica poetului, prozatorului și traducătorului Ben. Corlaciu (1924-1981). Întâlnirea a avut loc la bibliotecă pe 19 octombrie 2026. Biblioteca o prezintă ca pe o încercare de a recupera biografia scriitorului. Interviul a fost realizat de bibliotecara Corina Șandor-Martin.
Legătura cu Maramureșul
Benedict Corlaciu, care a publicat sub numele Ben. Corlaciu, s-a născut la 6 martie 1924, la Galați. Mama sa, Rozalia, era originară din Groșii Țibleșului. Potrivit bibliotecii, copilăria petrecută în Maramureș, cu vacanțele de la unchiul Ion, a rămas una dintre cele mai luminoase amintiri ale scriitorului și un reper pentru el toată viața.
Debutul și interdicția
A debutat în 1941, la 17 ani, cu volumul de poezii „Tavernale”. Au urmat „Pelerinul serilor” (1942), „Arhipelag” (1943) și „Manifest liric” (1945), pentru care a primit Premiul Forum. În 1941 a făcut parte din gruparea literară Albatros, alături de Geo Dumitrescu și alți tineri scriitori ai vremii. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București în 1947.
După „Manifest liric”, i s-a interzis să mai publice poezie peste 20 de ani. Potrivit bibliotecii, a fost chemat în repetate rânduri la Securitate, interogat și bătut. În 1954 a fost judecat împreună cu Geo Dumitrescu și exclus din Uniunea Scriitorilor. Ca să se întrețină, a lucrat ca figurant la Teatrul Tineretului din București și ca garderobier la restaurantul Casei Scriitorilor.
În 1962 a tradus „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry și a fost acuzat că a introdus misticismul în literatura română. A fost reprimit în Uniunea Scriitorilor în 1965, iar în 1969 a publicat volumul „Poezii”. Cenzura a continuat să-i modifice cărțile: titlul „Strigătul pământului” a devenit „Poeme florivore”, iar în 1974 volumul „Elanul interzis” a fost schimbat în „Arcul biologic”, cu unele poezii scoase și coperta trimisă la topit.
Exilul la Paris
În 1975 a plecat în Franța, unde a cerut azil politic. Regimul comunist i-a interzis opera, iar numele i-a fost scos din dicționarele și istoriile literare. Ca să-și poată aduce familia la Paris, a ținut greva foamei 27 de zile, începând cu 10 septembrie 1976, întâi în fața Ambasadei României, apoi pe esplanada Trocadéro. După mărturiile sale la Radio Europa Liberă și după intervențiile lui Mircea Eliade și Eugen Ionesco, soția și cei doi copii au primit voie să plece din România la sfârșitul lui octombrie 1976.
La Paris a colaborat cu publicații ale exilului românesc, printre care Apoziția, Limite și Vremea. A murit la Paris la 16 iunie 1981, la 57 de ani. Fiica sa contrazice unele surse online care susțin că ar fi fost împușcat. În 1984 a apărut postum, în franceză, volumul „Tout espoir sera puni” („Orice speranță va fi pedepsită”), publicat de soția sa, Florica Corlaciu.
De ce contează
Un scriitor cu rădăcini în Groșii Țibleșului, a cărui operă a fost interzisă și scoasă din istoriile literare, revine în atenția publicului din Maramureș prin amintirile familiei. Înregistrarea întâlnirii poate fi văzută pe site-ul și pe canalul YouTube ale Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”. Oricine vrea să afle povestea poetului o poate urmări, inclusiv cei care nu au fost la întâlnirea din 19 octombrie.